Consiliereimobiliara.ro utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.

Să vând acum sau să mai aștept?

In toată nebunia care răvășește acum piața imobiliară, cu temeri, incertitudini și zvonuri alarmiste, primesc în fiecare zi această întrebare: "E un moment potrivit să vând?"

Răspunsul nu e simplu, dar haideți să vedem ce se întâmplă acum în piață și care sunt cei 3 factori cu impact major asupra deciziei de cumpărare a unei proprietăți imobiliare: 

  1. Inflația 

Inflația este creșterea generalizată a prețurilor la produse și servicii.

Rata anuala a inflației a urcat la 15,9% în luna septembrie a acestui an, de la 15.3% în luna august, potrivit datelor publicate de Institutul National de Statistica (INS). 

Cele mai mari scumpiri au fost la gaz și alimente de bază.

Se anunță și alte scumpiri, auzim de facturi astronomice la curent și majoritatea populației crede că ne așteaptă o iarnă grea.

  1. Scumpirea creditelor

Creșterea ROBOR a generat o creștere a ratelor lunare care a produs panică în rândul cumpărătorilor, iar știrile potrivit cărora dobânzile vor continua să crească descurajează, până la a amâna, pentru un viitor mai bun, decizia de cumpărare.

  1.   Incertitudinea economică 

 Creșterea prețului la utilități, pe lângă celelalte scumpiri, afectează fiecare firmă și fiecare familie, iar teama de a intra în incapacitatea de a plăti facturile aruncă cumpărarea casei la coada listei de priorități.

Ce înseamnă asta pentru proprietari?

Înseamnă că, în fiecare zi, un număr de cumpărători se retrag din piață, în timp ce noi proprietăți ies la vânzare.

Cumpărătorii sunt tot mai selectivi și caută cea mai bună ofertă din segment.

Vremurile când proprietarul nu era interesat de pregătirea casei pentru vânzare, când ținea la preț și "aștepta cumpărătorul potrivit", când credea că e suficient să pună un anunt și cumpărătorii vor da năvală, s-au dus și nu se vor întoarce curând.

 Si atunci, e momentul să vinzi acum?

Raspunsul e categoric "DA", dacă ești hotărât să vinzi. 

Prețurile încă sunt mari și încă sunt cumpărători în piață.

O casă care se vinde pentru că stă goală sau e prea mare pentru folosința actuală, înseamnă costuri mai mari de întreținere, costuri de care cumpărătorii vor fi mult mai conștienți la primăvară.

In contextul în care cumpărătorii cu bani și dorința de a cumpăra acum sunt tot mai puțini, proprietarii care au nevoie să vândă acceptă prima ofertă primită, chiar dacă e cu mai mult de 10% sub prețul cerut.

Ceea ce înseamnă că, din aproape în aproape, prețurile vor scădea.

In lipsa cumpărătorilor, nu mai contează cât a costat construcția sau amenajările, cu cât a vândut vecinul anul trecut sau cât cer dezvoltatorii pe mp semifinisat.

Cine are nevoie să vândă, va accepta oferta primită.

Așa cum, în urmă cu câțiva ani, piața imobiliară a intrat pe un trend ascendent și prețurile au tot crescut, acum trendul este descendent și prețurile la care se vor tranzacționa proprietățile vor continua să scadă.

Prețul pe care un cumpărător l-ar plăti acum, pentru că e obișnuit cu prețuri mari, nu va mai fi posibil peste 1 an.

Pentru cei care au respins oferte bune pentru că au sperat să primească mai mult, vestea proastă este că s-ar putea să nu mai primească acea oferta. Nu în viitorul apropiat.

In concluzie, dacă ai decis să vinzi, pregătește proprietatea pentru vânzare, acceptă un preț corect și angajează-ți un agent care să te reprezinte.

 

Pentru mai multe informații, contactează-ne!

 

Biroul nostru este specializat pentru a oferi proprietarilor servicii de asistență imobiliară complete.

 

 

*Suntem de acord cu preluarea oricărui material din site cu condiția să fie precizată sursa.