Consiliereimobiliara.ro utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.

De ce nu sună cumpărătorii?

Piața imobiliară este bulversată în acest moment de o furtună fără precedent care, ca orice eveniment cataclismic, produce temeri și îngrijorări, stârnește lăcomia și agresivitatea și, cel mai important, schimbă regulile jocului.

Schimbări care afecteaza toți participanții - vânzători, cumpărători, agenți imobiliari, notari, bănci, constructori, proiectanți, topografi, evaluatori, etc, etc, etc. 

Cu toții suntem afectați, dar nu toți se vor putea adapta schimbărilor.

Ce se observă în piață?

Proprietăți noi ies la vanzare zilnic, după cum, aproape zilnic observăm scăderea prețului la proprietățile aflate de mai mult timp la vânzare.

Proprietarii ocazionali, cei care trec prin prima vanzare și cei pentru care a trecut mult timp de la ultima vânzare, constată că e mai greu decât se așteptau, dar au totuși așteptări pozitive. 

Proprietarii experimentați, cei obișnuiți să încheie tranzacții imobiliare rapid și ușor, sunt cei mai nedumeriți și cei mai puțin pregătiți să accepte noua realitate.

Cu toții constată că primesc destul de multe telefoane de la agenți și foarte puține de la cumpărători. Iar în ceea ce privește cumpărătorii, majoritatea par neserioși pentru că întreabă, de la primul telefon "care e ultimul preț" sau "cât e dispus să mai lase".

Ceea ce majoritatea cumpărătorilor au înțeles deja și sunt pregătiți să joace după noile reguli, este că tocmai am intrat într-o piață imobiliară a cumpărătorilor și aceștia vor dicta prețurile din piață în următorii ani.

Ce înseamnă o piață a cumpărătorilor? Înseamnă că exista un număr suficient de mare de proprietăți la vânzare și un număr mic de cumpărători dispuși să facă o ofertă.

Cumpărătorul interesat de o achiziție și care dispune de fondurile necesare, va avea de unde să aleagă cea mai bună ofertă. Iar proprietarul care trebuie sau vrea să vândă, va accepta prima (și poate singura) ofertă primită. 

In acest context, proprietățile situate într-o zonă neatractivă, apartamentele de la parter sau ultimul etaj, toate locuințele nepregătite pentru vânzare și cele incorect poziționate ca preț, vor rămâne o perioadă mai mare în piață.

Și vor ajuta, desigur, la vânzarea celorlalte.

Răspunsul la întrebarea "cum să faci ca proprietatea ta să fie printre cele care se vând" este, indirect, răspunsul la întrebarea din titlu "de ce nu sună cumpărătorii".

Sunt 5 motive principale:

  1. prețul e considerabil peste prețul pieței 
  2. anunțul nu are vizibilitate în căutări 
  3. pozele sunt neclare, nu prezintă avantajos proprietatea
  4. din descriere nu se înțelege ce se vinde sau cumpărătorii sunt descurajați de limbajul agresiv 
  5. nu sunt prezentate avantajele zonei (mai ales când nu e cea mai bună zonă)

Uneori e suficient să schimbi calitativ un ingredient din rețeta prețului de vânzare.

Alteori prezentarea proprietății trebuie îmbunătățită sau schimbată complet.

Intotdeauna e preferabil să apelezi la serviciile unui specialist decât să te chinui să faci totul singur.

 

Pentru mai multe informații, contactează-ne!

 

Biroul nostru este specializat pentru a oferi proprietarilor servicii de asistență imobiliară complete.

 

 

*Suntem de acord cu preluarea oricărui material din site cu condiția să fie precizată sursa.